Procedura inscriere

Home / descrierea proiectului / procedura inscriere

Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională „Eleutheria” (CADI), Universitatea Româno-Americană (URA), Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu (UCB) și SC Metodo Studii Consultanță România SRL (MSCR) selectează 400 de persoane cu vârste de peste 18 ani, din regiunile București-Ilfov și Sud-Vest Oltenia (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea), care doresc să inițieze o activitate independentă sau să-și dezvolte propria afacere, în vederea participării la cursurile de competențe antreprenoriale, organizate în cadrul proiectului Start Up Antreprenorial, finanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice AMPOSDRU. Dintre cele 400 de aplicaţii selecționate, 200 vor fi destinate unor studenți cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Minimum 200 dintre cursanții selecționați vor fi femei. În procesul de selecție se va urmări o distribuție proporțională pe regiuni şi judeţe a aplicațiilor admise.

Cursurile se vor derula în cursul lunii aprilie și vor fi susținute în paralel în cele două regiuni de implementare (București-Ilfov, respectiv Sud-Vest Oltenia).
Cei 400 de cursanți vor fi împărțiți în 16 grupe, de maximum 25 de participanți, fiecare curs având o durată de 5 zile. Pe toată durata cursurilor participanții vor beneficia de cazare și masă gratuite (acolo unde se impune), precum și de o subvenție în valoare de 300 de lei, acordată la finalizarea cursurilor. Persoanele care vor absolvi cursul, vor avea, ulterior, posibilitatea de a se înscrie într-un concurs de idei de afaceri, la finalul căruia cele mai bune 40 de planuri, rezultate din evaluarea unui juriu de specialiști, vor beneficia de un ajutor de minimis în valoare de 25.000 de Euro, pentru a putea fi demarate în mod concret. Regulamentul de selecţie al planurilor de afaceri, împreună cu formularele tip de completat vor fi publicate pe website-urile proiectului si partenerilor in cursul lunii mai.

PROCEDURA DE INSCRIERE S-A INCHEIAT, NU VOR MAI FI LUATE IN CONSIDERARE CERERI TRANSMISE DUPA DATA DE 20 MARTIE 2015. VA MULTUMIM PENTRU INTELEGERE.